03
dec.

Casele din lemn

Material de construcţie tradiţional şi regenerabil, lemnul a fost folosit în ultimele decenii la realizarea unor clădiri de locuit, social-culturale, sportive şi administrative, datorită calităţilor sale de bază, precum şi a tratamentelor pe care tehnica şi tehnologia actuală i le aplică.

Lemnul are o mare importanta din punct de vedere cultural si economic, fiind folosit in scopuri gospodaresti, apoi industrial, generand zeci de mestesuguri, ramuri industriale si de arta, etc.

Premergător metalului şi betonului armat, ca material de construcţie, folosit la construcţia de locuinţe, biserici şi poduri, lemnul si-a mentinut pozitia în competiţia cu celelalte materiale de construcţie şi este astăzi utilizat la realizarea unui fond important de locuinţe. Dar oare cat de avantajoasa este realizarea unei constructii integrala din lemn? Incepem doar prin a spune ca lemnul este printre cele mai bune materiale de construcție. Aceasta include totul, de la timpul construcției până la acustică.

Lemnul nu este numai foarte rezistent, ci și ușor de folosit și un foarte bun izolator. Mai mult decât atât, este o resursa regenerabila, poate fi folosit, reciclat si utilizat sub diferite forme in producerea unei game largi de produse. Datorită progreselor tehnologice și noilor tehnici de construcție, astăzi se pot construi case din lemn deosebit de eficiente, rezistente la foc și, nu în ultimul rând, foarte frumoase. Chiar dacă în România încă există concepția că o „casă de piatră” este cea mai bună alegere (ne referim aici la construcțiile din cărămidă, BCA, prefabricate din beton), orizonturile s-au mai lărgit în ultimii ani și au apărut inclusiv arhitecți și constructori specializați în execuția de case din lemn.

Câteva dintre numeroasele avatantaje în alegerea construirii unei case din lemn:

  • Lemnul este un material ușor, avantaj amplificat de faptul că o casa mare din lemn poate cântări cât o treime dintr-o casa din zidărie portantă sau cadre din beton armat. Așadar pot rezulta dimensiuni ale fundațiilor mult mai mici decât în cazul caselor din cărămidă/beton.
  • Construirea unei case din lemn presupune o economie importantă de energie. Pentru prelucrarea lemnului se folosesc mult mai puține resurse energetice decât pentru prelucrarea altor materiale de construcții: de 4 ori mai puține decât pentru beton sau de 24 de ori mai putine decât pentru oțel. Lemnul este de 6 ori mai izolant decât cărămida și de 15 ori mai izolant decât betonul, costurile în exploatare reducându-se cu cel puțin 30% față de construcțiile clasice.
  • Confortul unei case din lemn poate reprezenta un alt avantaj major prin simplul fapt că pereții casei nu vor fi niciodată reci sau umezi. Spre deosebire de casele tradiționale în care pentru procesul construcției se folosește apa, ce are un timp îndelungat de evaporare, în cazul lemnului, elementele necesare construirii casei sunt stivuite în depozite speciale, cu spațiu de aer între pachetele de piese astfel încât să se permită ventilarea și uscarea materialului lemnos.
  • Constructiile din lemn, datorită greutății reduse a acestuia, sunt avantajate în cadrul unui cutremur. Principiul de transmitere a greutătii este asemănător cadrelor din beton armat, diferența fiind elasticitatea și greutatea mică a lemnului.
  • Chiar dacă pare greu de crezut, lemnul se comportă bine în prezența focului. Când este cuprins de flăcări, lemnul se consumă încet și își poate păstra proprietățile mecanice timp de minute lungi funcție și de tratamentele de ignifugare alese.

Concluzionând putem spune că ar trebui sa acordăm o mai mare șansă lemnului în momentul în care suntem hotărâți să ne construim o casă avand in vedere faptul ca exploatat corespunzator este un material regenerabil.